|
|
Primăvara a intrat peste noi cu forţa, aşa că semănarea de primăvara devreme a anumitelor legume trebuie să fie în fruntea listei de lucrări cu prioritate, al oricărui grădinar. Noi, după cum v-aţi obişnuit deja, suntem un pic în urmă şi cu aceasta, pentru că sunt o mulţime de condiţii de îndeplinit ca o operaţiune în grădină să ajungă de la idee la implementare: timp fizic, vreme potrivită şi nu în ultimul rând chef.
Nu ştiu din ce motiv, dar sâmbătă m-am trezit la ora 7 (da, SAPTE), iar la mine acest lucru este ceva ieşit din comun, chiar şi în timpul săptămânii. Neavând altă opţiune m-am hotărât să mă apuc de semănat – oricum mă stresa în subconștient, că încă nu am făcut-o – aşa că, am ieşit în grădină şi conform planului, am început aşa: [...]
Citeste mai departe…
Anul acesta ne-am decis să facem noi răsadurile de legume şi flori, pentru a pune în aplicare planurile mărețe legat de grădina de legume. Ar fi prima dată când le însămânțăm noi, până acum, ori le-am cumpărat de la piaţă, ori le-am primit gata făcute. Aceste posibilități le avem și anul acesta, însă am urmărit pe mai multe bloguri cum se fac răsadurile și sunt sigur că vom reuși să obținem răsaduri sănătoase. Aș menționa în mod special blogul Elisei, unde poţi găsi absolut tot ce este de știut pe această temă, explicat frumos, ilustrat cu poze, deci îţi recomand cu încredere. Dacă te interesează în detaliu cum se fac răsadurile citeşte mai întâi acolo, dar nu uita să revii .
Sunt conștient, că nu este chiar atât de simplu precum pare la prima vedere, deoarece [...]
Citeste mai departe…
După ce am stabilit ce vrem să cultivăm şi am grupat legumele conform necesităţilor de nutriţie, a mai rămas un singur lucru de planificat, şi anume învecinarea legumelor pe parcele şi rânduri.
Culturile intercalate
Nu putem neglija faptul că diferitele legumele se afectează reciproc existând combinaţii mai mult sau mai puţin avantajoase. Numai câteva dintre exemplele clasice de combinaţii avantajoase ar fi următoarele: [...]
Citeste mai departe…
 Acum va fi al patrulea an de când plantăm legume în grădină, timp în care am avut rezultate mai mult sau mai puțin satisfăcătoare din care am învățat câte ceva în fiecare an. De câteva ori am făcut greșeli banale, din cauza lipsei de experiență dar am și neglijat de multe ori lucrările de rigoare, cum ar fi udatul sau plivitul (da, știu…suntem grădinari leneși). De când am început să mă documentez din literatura de specialitate, mi-am dat seama că am ignorat una dintre regulile de bază ale cultivării legumelor: rotația culturilor. [...]
Citeste mai departe…
|
|