Sunt convins că doar mi se pare, dar eu am impresia ca iernile sunt din ce în ce mai frumoase. Anul acesta de exemplu nu cred că este cineva care m-ar contrazice când zic ca este o iarna ca în povești. Azi, când n-am mai rezistat tentației și am ieșit trag câteva cadre, am simțit mirosul iernii din copilărie, mirosul care însemna distracție, datul cu sania și aventuri pe gheață. [...]
Cum înaintăm în viață timpul pare că trece mult mai repede, asta știm cu toții. Interesant este însă, de ce avem impresia asta? Sunt mai multe explicații, una dintre ele este, că în primii ani din viață încă suntem captivați de lumea înconjurătoare, aflându-ne încă în procesul de explorare, când descoperim extrem de multe lucruri noi. Cum trec anii, intrăm în rutină și avem parte din ce în ce mai puține experiențe noi, de aceea zilele se contopesc și trec aproape neobservate. [...]
Nu mă consider o persoană rigidă, însă sunt câteva reguli în jurul casei la care ţin morţiş.
Una dintre ele este, că toate pisicile gri trebuie să aibă nume ruseşti (până acum am avut două: Boris, care a dispărut fără urmă şi Olga, din care au rămas nişte rămășițe, dar prefer să nu intru în detalii) şi că păianjenii cu personalitate trebuie să aibă nume proprii (nu neapărat rusești).
Un păianjen cu personalitate este cel care are dimensiuni şi încăpățânare remarcabilă, pe care îl găseşti tot timpul în acelaşi loc, stând nemişcat în centrul pânzei impecabile, pe care cu o zi înainte ai distrus-o meticulos. Ei, din ăștia cu personalitate am avut deja câţiva de-a lungul anilor, care de obicei s-au instalat într-unul din colțurile ferestrei de bucătărie (să ne vadă mai bine, zic eu).
De departe cel mai remarcabil până acum a fost Jack*, care s-a instalat fix lângă poartă pe ţeava de gaz, provocând câteva scene destul de haioase (cel puţin pentru noi), când oaspeţii noştri intrând pe poarta şi admirând împrejurimile s-au aflat față în față cu un păianjen gigant, pânza fiind fix la nivelul ochilor. [...]
Spre deosebire de tentativa cu gutuia, de data asta vreau să-ți arăt un time lapse adevărat, realizat de Neil Bromhall fotografiind o floare de păpădie (Taraxacum officinale) timp de o lună.
Cu toate că eu urăsc cu pasiune această buruiană (mai ales dacă o văd în grădina mea), trebuie să recunosc că rezultatul este spectaculos și muzica pe măsură, tu ce zici?
Nu am și nici nu cred că voi avea vreodată un anotimp preferat. Nu-mi place în mod special niciunul, pentru că oricum întotdeauna îmi e dor de altul decât cel actual.
Ceea-ce îmi place însă în mod deosebit este momentul ”dintre anotimpuri”, perioada în care suntem și acum, când se simte deja în aer mirosul iernii dar aparent este încă toamnă, deși se poate observa oboseala pe plante și flori.
Din cauza aerului răcoros de seară dispare smogul deasupra orașului, dar în timpul zilei încă ne mai mângăie razele soarelui. Este o perioadă melancolică, însă melancolie din aceea plăcută, precum piesa pe care sper că o ascultați acum sau fotografiile de mai jos: [...]