|
|
Nu-mi place sa ma uit la documentare despre teorii de conspirație dintr-un simplu motiv: sunt extrem de convingatoare. Eu (sau orice alt diletant) sunt usor de convins despre ceva, când nu am cunoștințele și înțelegerea necesară pentru a vedea latura cealaltă a problemei, care nu-mi este servită pe tavă, spre deosebire de argumentele pro. Sunt credul și tocmai din această cauză nu citesc articole care incep cu ”Teoria conspiratiei…” (mai ales dacă este cu majuscule), dar azi am facut o exceptie si am dat click la acest articol și iată, că acum scriu despre subiect.
Nu m-am uitat la toate filmulețele listate, doar unul, care mi s-a părut interesant, pe care l-am și inclus la sfârșitul articolului. Știu că este greșit să iei e bun orice, ce pare prea frumos ca să fie adevărat și toate informațiile trebuie tratate cu reținere, dar tocmai din această cauză m-ar interesa părerea voastră despre terapia Gerson (aici găsiți și cartea menționată, în limba română). [...]
Citeste mai departe…
 Copil fiind, (cele mai frumoase si duioase amintiri în copilarie s-au cuibarit) urmaream, cu mare luare aminte, maiestria într-ale bucatarelii, a bunicii mele. În mintea mea, ceapa, era un fel de Baba Dochie dolofana si înforfonata toata, de-ti dadeau lacrimile. Care o fi fost legatura? Poate, povestile bunicii spuse cu farmec, în vreme ce trebaluia, iute si cu folos, prin cuhnia plina de miresme încântatoare. Desigur cojoacele poarta vina asemanarii.
Uite, despre dânsele vreau eu sa va povestesc câte ceva. Asa de mult am ajuns sa respect foile de ceapa, încât într-o buna zi mi-am suflecat mânecile si, vitejeste, m-am pus pe alcatuirea unei expuneri scrise ca prinos acestui atât de darnic si prielnic „deseu”. Deseu. Ce urât, si câta lipsa de consideratie fata de aceasta binefacatoare altruista. Ea, foaia de ceapa, tata tâfnoasa, iute de gura, dar ostoitoare a atâtor hibe si betesuguri si, deopotriva, artista plastica în vopsirea oualor pascale, a pânzeturilor sau cositelor; ea fi – va personajul principal al povestirii mele. Iar povestirea va sa fie despre cum ne ajutam de ea în gradina.
Iata ce trebuie sa stim: [...]
Citeste mai departe…
 Oul. Vă puteţi imagina câte atribute pozitive într-un singur plod? Ia să ne gândim: „cine a fost primul – oul sau găina”, sau „Oul lui Columb”, sau „te porţi cu el ca si cu un ou”, „merge ca pe ouă”, sau “ca să faci omletă, trebuie să spargi nişte ouă” cu varianta” – “nu poţi face omleta fără să spargi ouăle”, mă rog, înţelegeţi voi cum vine treaba.
Uite aşa realizezi cât de important în viaţa omului, şi nu numai a lui, a devenit OUL. Şi ca să continuu în aceeaşi notă vă voi povesti cum şade treaba şi cu ceea ce rămâne după el. De fapt ce vreau eu să subliniez este că şi cojile sunt la fel de importante. Ce credeţi că vom face cu ele? Nu, nu le aruncăm la gunoi! O să le găsim loc prielnic în gospodăria noastră. Dar, mai întâi, hai să facem un calcul mic: Coaja de la un ou cântăreşte cam 10 gr.; să zicem că familia noastră este alcătuită din 3 membri, iar fiecare membru mănâncă într-o săptămână 3 ouă, atunci, într-un an putem strânge nici mai mult nici mai puţin de 4 – 5 kg de coji de ou. O comoară, ce mai! Ce facem cu ele? Le uscăm, le mărunţim şi le păstrăm în pungi de hârtie până când nevoia o va cere. [...]
Citeste mai departe…
 Parafrazând arhicunoscutul principiu al lui Antoine Lavoisier nu greşim cu nimic dacă îl punem la loc de cinste drept deviza a bunului gospodar: Nimic nu se pierde, totul se transformă…. în favoarea recoltei!
In orice gospodărie există deşeuri alimentare. Corect? De cele mai multe ori le zvârlim degrabă, cu dispreţ, la coşul de gunoi.
Ţţţţţ. Nu-i bine. La loc comanda! Cum, „la loc comanda”?! Doar nu vrei să le păstrăm??!! Şi cu mirosurile ce facem? Eu n-am grădină ca să le arunc la compost!
Dar, probabil că ai plante de apartament. Nu insist asupra cojilor de fructe sau legume, pe care, dealtminteri, nu e greu să le punem la uscat, pentru ca mai apoi să le adăpostim în pungi de hârtie până la prima folosinţă. Despre acest lucru am mai vorbit şi o să revin cu alt prilej. Eu am în vedere, acum, altele, şi anume: „zaţurile” de cafea şi ceai – unu; apoi cojile de ou – doi; urmează foile de ceapă şi usturoi – trei; şi, piesa de rezistenţă, cenuşa de lemn – patru . [...]
Citeste mai departe…
 În peregrinările mele, fie ele net sau fie ele poteci adevărate, m-am întâlnit cu oameni, necăjiţi nevoie mare, cărora le stătea în drum grămada de iarbă. Şedeau ei pe gânduri profunde, căznindu-se să găsească o întrebuinţare cu noimă strânsurii de iarbă crudă, bolborosind vorbe de ocară dulce la adresa mândreţei de smarald.
Nu putea ea, sărmana, să le şoptească câte şi mai câte ştie ea să făptuiască. Ştie a hrăni, ştie a ţese păturică pentru creşteri felurite, ştie a umbri şi ostoi setea, ştie a bolborosi chimicării gustoase şi pline de sănătate, şi mai ales are ea o măiestrie aparte să îmbete văzduhul cu arome fel de fel. Ei, la arome trebuie să băgăm seamă. E modul ei de a ne anunţa că ceva merge bine sau prost.
Iarba cosită are o mare concentraţie de azot (N), dar şi de umiditate. Iarba umedă, mai ales, are năravul de a bloca aerarea. Dacă ne apucăm doar s-o strângem morman fireşte că vom avea dreptate s-o bodogănim că e în plus la noi în bătătură. Pentru că ea se va încălzi, va deveni lipicioasă şi se va apuca să putrezească.
Bufeurile ei, sub forma de amoniac numai aromă dulce nu e! Adio aer curat şi dătător de stare de bine! Nici masca de gaze nu va face faţa miasmelor. Bine, vor spune unii, şi ce trebuie să facem? [...]
Citeste mai departe…
|
|
