Ultimele comentarii

  • erdélyi zoltán: @phlox: Bună! Am ...
  • Phlox: @Ina: Buna Ina,...
  • Ina: Buna. Curtea parintilor mei are nevoie de ingrijire, insa ...
  • George: @bogdan: http:/...
  • Viorell: Din pacate nu reusesc sa postez imaginile. Poate nu stiu eu ...
  • Viorell: Am in curtea casei mele, la tara, cativa trandafiri. Din pac...

Flori bulboase de primăvară

zambila violetToamna trecută, am plantat o mulţime de bulbi de flori și am așteptat cu nerăbdare toată iarna aceste zile de primăvara să văd ce rată de succes am avut cu operațiunea respectivă. Vă relatez cu mândrie, că sunt foarte mulțumit de rezultate, pentru că de aproximativ o luna încontinuu înflorește ceva lângă gard în grădină.

Nu trebuie să vă imaginați un covor de flori, mai degrabă câte o pată colorata ici-colo, dar pentru mine și asta este mai mult decât suficient (deocamdată ;)). Au început brândușele violete – în conformitate cu moda – urmate de narcisele galbene (cu dedicație specială pentru Bea), iar zilele trecute am văzut că au înflorit și zambilele de diferite culori: albastru, portocaliu şi mov.

Zambilele struguraş (Muscari armeniacum) plantate acum 2 ani au înflorit pentru prima dată, iar aparent lalelele plantate împreună cu acestea vor înflori şi ele, deci, dacă merge totul bine, anul acesta vom avea o grădină mai înflorită ca niciodată.

Spre marea mea surpriză, buruienile (care erau suspect de aliniate) au făcut nişte flori roșii și albaștrii dea dreptul superbe. Din fericire nu sunt un adept al plivitului, că altfel nu am avea quizz-ul de azi: pentru un punct roşu, cine îmi zice ce este floarea din ultimele două poze?

21 comments to Flori bulboase de primăvară

  • Minunat.La fel e si la mine desi nu am atat de multe.Si inca nu am pus gazon.dar vine el si ala 🙂
    Foarte frumoase zambilele struguras

  • vonheizer

    🙂 Ranunculus, sau Piciorul cocoşului

    Ranunculus este o plantă perenă de talie mijlocie (20-60 cm în funcţie de soi), des raspândită în zonele umede din pajiştile montane, în locurile mlăştinoase şi pe malurile apelor. Denumirea populară a plantei – Piciorul cocosului – este reprezentativă pentru aspectul ei: rădăcina ramificată şi îngroşată, numită grifă, seamănă cu o gheară de cocoş.

    Planta are tulpina erectă de 20 – 25 cm, având la bază stoloni. Frunzele, în special cele de la bază, sunt ovale, trifidate, cu un peţiol lung, dispuse în formă de rozetă. Florile seamănă cu cele de trandafir, prezintă o simetrie actinomorfă şi sunt hermafrodite. Aceastea sunt diferit colorate, în funcţie de specie: rosu, roz, oranj, dar, de obicei, sunt de culoare galben-strălucitor. Pot fi formate dintr-un singur rând de petale sau din mai multe, flori “bătute”. Ranunculus înfloreşte eşalonat, din Mai până la începutul lunii Iulie.

    După trecerea florilor şi uscarea plantei, grifele se scot din pământ, se curăţă, se lasă să se zvaânte şi se stratifică în nisip uscat, în vederea înmulţirii. Până în luna Octombrie, când se plantează, acestea se păstrează în încăperi răcoroase. Distanţa recomandată de plantare a grifelor este de 20-25 cm; se aşează cu gheara în jos, in gropi mici, făcute cu săpăliga, la o adâncime de 4-5 cm; pentru a evita îngheţul se acoperă cu un strat de paie sau de frunze semidescompuse, cu o grosime de 3-4 cm.

    Înmulţirea se face prin seminţe plantate în vase cu pământ de pădure nisipos sau în brazde umbrite, prin divizarea tufei şi prin rizomi (grife).

    Toate cele aproximativ 400 de specii sunt otrăvitoare, sucul plantelor proaspete putând cauza iritaţii ale pielii.

    Temperatura ideală pentru această plantă este 26 grade C. Are nevoie de pământ bogat în minerale, cu drenaj bun. Se udă cu regularitate, astfel ca pământul să nu fie uscat niciodată. Udările se răresc când frunzele se îngălbenesc. Nu se mai udă în perioada de repaus.

    Este interesant dimorfismul frunzelor acestei plante, care îsi modifica forma frunzei în functie de situaţie {frunzele de sub apă sunt crestate puternic,iar cele de deasupra apei sunt doar lobate (când creşte în mlaştină şi apa este destul de adâncă.

    Informaţiile de mai sus le-am găsit pe site-uri despre grădini. După ce identifici planta, e uşor să afli mai multe, nu?

    • huni

      Cred ca mai degraba este Anemone, dupa poze semana mai mult si asa dupa nume parca imi amintesc ca am pus asa ceva toamna trecuta :), dar apreciez efortul!

    • huni

      Frumoase! Daca asa au fost acum o luna atunci acuma deja ti-i gradina plina de flori nu? Se vede ca este un pic mai cald pe acolo. Numai o singura nedumerire am… cum tunzi gazonul fiind acolo brandusele?

  • Mihaela

    Anemone blanda 🙂

  • Anemona… Asta inseamna ca iau si eu o bulina sau numai primul care a dat raspunsul corect ia bulina? Felicitari…

  • Mihaela

    Bulina rosie e de… mancare ? 🙂

  • vonheizer

    Tund gazonul după ce se ofilesc florile brânduşelor. Exact asta e şmecheria, că e un fel de ceas pentru tunderea gazonului. O să pun şi poze cu gazonul tuns, sâmbăta trecută. Fixez înălţimea de tundere la maximum (circa 5 cm) şi aşa rămân frunzele brânduşelor aproape neatinse, ca să se poată matura bulbii. Până la următoarea “frizură” a gazonului se vor ofili şi frunzele.

    Am oscilat între anemone şi ranunculus. Felicitări celor care au fost siguri şi au primit bulina. Mai învăţ şi eu de la voi.

  • Bulina mea este mai mica… Dar cred ca este asa din cauza ca n-am fost prima. Multumesc pentru bulina anyway, ca deh, nemultumitului i se ia darul

  • stefan

    salut pe toata lumea,cu bulboasele anul acesta am inceput,dar mi au oferit un spectacol,am inceput cu prepararea terenului si dupa am pus niste pietre,dupa am cumparat bulbi,sincer nu le cunosc eu prea bine ce flori sunt,pentru k nu ma pricep asa bine la flori,asa ca am cumparat niste cuti ce contineau diverse flori dar de aceasi cluare,ideia era sa infloreasca in etape pe culori,prima violet dupa galben dupa alb si rosu,cine a conceput cutile a fost inteligent,eu nu prea caci nu am reusit sa le distribui cum trebuie,dar a esit super frumos,si asa,nu stiu unde va pot trimite foto.si din ce am observat eu daca nu ai multe flori nu trebuie sa le pui una ici si una colo,nu dau bine,cand sunt, mai apropiate,sunt mult mai frumoase,

  • Iris

    Si la mine a fost primul an cu bulbi, am pus lalele (extraordinare, rosii batute, mov cu margine alba, albe cu margine mov-cred ca am o obsesie cu movul 🙂 si galbene cu margine rosie), zambile de toate culorile, iar astazi am pus in cateva ghivece vreo 60 de bulbi de sparaxis. Anul viitor vreau sa incerc si crocus 🙂

    • huni

      Eu la inceput nu am fost prea entuziasmat de ideea florilor, dar din fericire m-a convins sotia mea :). Florile bulboase sunt ceva extraordinar, este incredibil ce frumusete se face dintr-un bulb amarat.
      PS: stii ca aici am portile deschise, insemnand ca public articolele cititorilor? Si sa stii, ca am devenit curios de gradina ta ;).

  • […] Am realizat destul de târziu, că în afară de pomi sau arbuști fructiferi și florile sunt importante în grădină, pentru că dau viață acesteia, o umplu de culori. Nu sunt eu mare expert în flori, dar știu, că cele mai practice sunt florile bulboase, cu toate că majoritatea dintre ele înfloresc doar primăvara sau toamna (dar când o fac, ne oferă un spectacol adevărat). […]

  • […] orice ar zice, eu cred că florile de primăvară sunt cele mai importante flori din orice grădină. Nu de alta, dar sunt primele flori care apar […]

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

  

  

  

Upload Files

You can include images or files in your comment by selecting them below. Once you select a file, it will be uploaded and a link to it added to your comment. You can upload as many images or files as you like and they will all be added to your comment.