Lucruri pierdute

Cu ocazia focului de tabără din weekend, întâmplător, am dat de pomul nostru de crăciun de anul trecut, care, într-o fracţiune de secundă m-a teleportat înapoi în copilărie. Mi-am amintit brusc, ce îmi place și ce mi-a plăcut dintotdeauna cel mai mult în Crăciun. Ştim cu toţii, Crăciunul este sărbătoarea familiei a dragostei bla-bla-bla…, dar sa nu uităm de pomii de crăciun aruncaţi în săptămânile de după. Poate nu ştiţi, dar din bradul de crăciun se poate face cea mai faină sabie de samurai, de lemn. Bineînțeles, depinde de calitatea materialului (de aceea trebuie să fim foarte atenţi când alegem bradul, să fie drept, altfel nu se va califica ca materie primă pentru săbii de calitate). În mod normal, îndepărtând toate ramurile secundare, lăsând doar rândul cel mai apropiat de bază – care va fi garda – în câteva minute este gata sabia.

Săptămânile de după Crăciun erau sunt perioada bătăliilor, a duelelor cu săbii şi bineînțeles a vânătăilor albastre. Am profitat de ocazie am făcut ajustările necesare şi mi-am făcut rapid o sabie şi împreună cu câinele meu loial Milli ne-am dus la luptă împotriva…împotriva inamicului din spatele grădinii, care nu se vede pe poza. Eu eram comandantul suprem iar Milli era arma secretă, fiara în lanţuri pentru situaţiile disperate (aţi văzut 300 nu?).

Stiu că v-aţi dat seama că nu eu am scris răndurile de mai sus…ar fi absurd, eu sunt un adult responsabil, însurat, nu-mi pierd vremea cu aşa ceva. L-am lăsat pe verişorul meu de 10 ani la calculator pentru câteva minute, dar până la urmă m-am decis să nu şterg ce a scris, pentru o postare de weekend, merge .