Ieri mi-am vărsat sângele pentru grădina mea, uitați aici dovada, așa că acum suntem legați pe viață! Am început cu asta, pentru că am vrut să demonstrez că nu numai pomii suferă din cauza tăierilor periodice (nu că eu aș fi suferit chiar așa de tare
). Pe termen lung, aceste tăieri sunt benefice, însă ele reprezintă un stres pentru pomi, de aceea un aspect important al acestor lucrări este tratarea corespunzătoare a rănilor rămase în urma tăierilor.
Pentru ca rănile să se vindece cât mai rapid, cel mai important este executarea corectă a tăierilor, mai ales la ramurile groase. Trebuie să avem grijă să le tăiem la inel (adică cât mai aproape de bază) și să nu lăsăm cioturi fără frunze, pentru că acestea oricum se vor usca.
Dacă am executat corect tăierile, se pornește cicatrizarea rănilor, care cu timpul vor acoperi rana, însa acest proces poate dura ani buni, în funcție de starea de sănătate și vârsta pomului. Până la vindecare, rana oferă acces liber ciupercilor și bacteriilor, care pot duce la pierderea pomului.
Prepararea și acoperirea rănilor este un proces destul lung și anevoios, dar din fericire trebuie să avem grijă doar de cei care au diametrul de peste 2-3 cm.
Un avantaj al efectuării stropirilor de iarnă după tăieri este că rănile sunt dezinfectate de fungicid, de aceea când tratați rănile, să evitați atingerea acestora cu mâna și efectuați următorii pași simpli:
Neteziți suprafața și îndepărtați scoarța din jurul rănii până la țesutul sănătos:
Acoperiți toată suprafața cu mastic, de preferință într-o zi fără ploaie:
Acest chit/mastic de obicei este un produs pe bază de ceara, dar eu nu prea am văzut în magazinele fitosanitare de la noi și am cumpărat până la urmă din Ungaria, două tipuri: Biocera și Fagél și sunt mulțumit de ambele produse. Dacă nu puteți face rost de acest mastic special poate fi folosit direct ceară, sau, în cel mai rău caz, vopsea de ulei, dar în niciun caz să nu încercați acoperirea cu noroi, lut, bălegar etc., mai degrabă lăsați rana curățată, neacoperită.
Voi cum tratați rănile rămase în urma tăierilor periodice?
S-ar putea să te mai intereseze:
Initial mi s-a parut ca e antebratul si mai ca mi se pornisera lacrimile in aval pe canalele lacrimale. Apoi am marit fotografia si am vazut ca e doar un degetel si atunci am spus STOP. Am barat orice urma de compasiune deoarece d-alea imi fac si cu acul cand carpesc ciorapi. Nu mai carpesc ciorapi de mult dar zgaibe tot am. In rest comuniunea ta cu gradina este de laudat si iti doresc tot mai multe experiente din astea (nu dureroase fireste) Eu inca nu pot intra in gradina din motive obiective asa ca “salivez” si eu pe la ferestrele altora pana se mai reglementeaza situatia la mine.
Cum sa nu ai compasiune??? Pai nu vezi ce rana cumplita am la degetul mare…articolul a fost scris in chinuri cumplite
).
Ai inteles foarte bine ceea ce n-am scris in articol, si anume ca o fi tratarea ranilor dupa taierilor o munca anevoioasa, dar te face sa te simti foarte aproape de pomi, am fost chiar surprins. Sper ca se vor rezolva cat de curand problemele tale in gradina, dar esti binevenita aici oricand!
Asa ma si simt de cate ori intru la tine in gradina, sau la Elisa sau la Victoria. Foarte binevenita. Pentru asta va multumesc si va imbratisez virtual pe toti. Mi-a venit o idee: ce-ar fi sa ne vedem cu totii intr-o zi (calculam unde-i mai aproape pentru toti) intr-una din gradini? Ce frumos ar fi…
Ce idee! Gradinarit blogMeet
).
si uite asa te-ai facut frate de cruce cu un cires
)) Sau visin?
cred ca a fost prun
ptr huni; ai folosit parafina la pomi?
Bine ai venit Gina!
Nu, am folosit un mastic special din comert pe baza de ceara, care se numeste Fagél de la Biocera, adus din Ungaria. La noi in magazine, din pacate nu am vazut asemenea produse.
Ti-am corectat adresa de mail…oare primesti notificarea acum?
Dragi “colegi” de suferinta in ale gradinaritului…m-am abonat de curand la Hobby Gradina, iar informatiile primite sunt foarte multe, utile si le citesc cu mare placere si bucurie. Sincer, ma “bucur” ca si altii au taieturi, tzepe in degete, ghimpi in sosete si alt gen de accidente datorate gradinaritului. Record: 9 tzepe in 2 manutze…nu-mi place sa trebaluiesc cu manusi.
Referitot la acest articol, am de tuns un cais, un mar si un nectarin (toti au 4 ani)…arata ca niste salcii insa au/au avut fruce pana jos la pamant. Mi-a fost mila sa-i tai anii trecuti si de aceea au ajuns asa. Credeti ca se mai poate face ceva pentru ei? Cat de mult sa-i tai? Vor mai trai dupa ce-i tai? Vor mai rodi dupa ce-i tai? As atasa niste poze, dar nu stiu cum….chiar am nevoie de sfaturi, va rog.
Bine ai venit Angi!
.
Ma bucur ca te-ai abonat si sper ca vei gasi utile informatiile aparute pe aici
Pozele poti sa mi-le trimiti prin mail la huni(at)hobbygradina(punct)ro, sau daca le ai deja puse undeva (picasa, photobucket, etc.) poti pune linkuri spre ele, direct in comentarii.
Pe site găsești mai multe articole despre tăierea pomilor fructiferi: aici sau aici. Tăierea pomilor fructiferi se face de obicei spre sfarsitul iernii/primavara, exceptie facand ciresul si visinul la care se executa taierea cam in aceasta perioada. Stai linistita, taierea este benefică pomilor fructiferi si daca se respecta principiile de baza descrise in articolele amintite mai devreme, vor trai si vor rodi si dupa ce-i tai!
Va rog ajutati-ma sa cumpar chit/mastic pentru protejarea ranilor ramase in urma taieturilor crengilor.Am inteles ca se gaseste in Ungaria, dar cum pot comanda? Sau poate stiti vreo sursa in Romania.
in aiud judetul alba este un magazin care aduce mastic din ungaria. eu nu sunt din aiud dar poate gasesti pe cineva de acolo.
Firma BIOS din Cluj produce o gama larga de produse pt protectia ranilor la pomi si arbori. (mastic altoit, ceara protectie cu inhibitori de lastarire; etc)
Dar pentru ragateni, mai precis, bucuresteni, stie cineva de unde?
Si in alta ordine de idei, lar foarte legat de gradina, a folosit cineva FERBANAT-L? ingrasamant bioorganic de noua generatie si mai imbunatateste si solul, zic ei…
Intamplator , l-am gasit pe net
A folosit careva dintre voi?
@Isti:
spune-mi te rog, n-au intamplator vreun e-mail sau pagina web?
in caz ca as dori sa fac o comanda?
am o problema: cativa pomisori altoiti acum 1-2 ani au crapaturi in scoarta la locul altoirii. mi-e teama ca nu vor rezista si, in timp, crapaturile se vor mari, ca si ei cresc. ce pot face sa ii vindec?
nu am folosit FERBANAT, dar am folosit cu succes BIONAT PLUS, facut tot la Timisoara. se da pe frunze, la orice planta sau la pomi.am dat acum 2 ani pe rosii, am avut niste rosii “de export”,au crescut f. mari si au avut rod f. bogat.anul trecut mana mi-a terminat toate rosiile .
@zuarah:
Multumesc de raspuns, zuarah, bine ca macar tu mi-ai raspuns. Banuiesc ca ceilalti prieteni ai nostri sunt cu treburi pana peste cap si n-au avut inca timp de raspuns.
Bionat Plus am gasit si eu la un mic magazin fito din cartierul meu si am fost tare bucuroasa. Am mai luat, si ramane sa vad cat de bun e, Biol 555
Cat despre anul acesta sa faca bine sa nu aduca mana!
sa ai spor si “succesuri”
Pentru mana cu ce trebuie dat in gradina de zarzavat si de legume. Eu lucrez de anul acesta o gradina de legume si vreau sa am recolta frumoasa dar sanatoasa si nu stiu ce tratament trebuie.
Plox, eu ti-as fi spus cu mare drag…dar, chiar nu ma pricep la pomi
La mine doar pasarele au grija de ei…
@armeria:
aaaa, dar nu-s doar pentru pomi, e pentru toate plantele, asa ca ma pun pe aflat si o sa va zic. Ce am aflat v-am mai spus, asa ca ce aflu in plus, tot o sa va comunic
cu drag
PS, o sa am si eu ghiocei la mosie, cei care erau in vaza s-au tuflit, da’ au ramas bulbicii, asa ca-i plantez si o sa am! si o mai rog pe cuscra mea care are ghiocei din cei mari, cu un capatzan cat boaba de strugure! si mai sunt si parfumati! deabia astept
Gata, m-am laudat suficient
si ghioceii mei sunt din cei mari, dar poza era prea mare si nu s-a incarcat!
[...] mai mari de 2 cm rezultate in urma taierilor se ung cu mastic, ceara de albine sau chiar vopsea de [...]
felicitari sunteti foarte tari in cunostinte.
eu sunt la inceput si invat mult de la voi.
merii mei au fost rosi de iepuri. Ce sfat imi dati? Coaja a fost mancata .

pentru Anghel :eu am procedat astfel;am netezit coaja pomisorului cu un glaspapir (Incet ,fin ,fara a mai stesa copacelul)apoi am dat cu var diluat cu ceai de coada calului .Dar ,in primul rand fa taierile la copacel
In cartea unui neamt despre agricultura ecologica, am citit ca se poate da si cu o pasta pe baza de caolin (argila alba). Este benefica, ca si compozitie pentru copac…si reface rana.
@bobita:
Pentru asta cautai sa cumperi caolin??!!
Bobitz, este suficient sa mergi la rau sau sa intrebi prin sat unde gasesti “pamant de sobe”, lut, pamant galben, cum vrei sa-i spui si-ti poti face treaba cum trebuie. Banuiesc eu ca cel care a tradus cartea in loc de lut a zis caolin. Cred ca stii: caolinul este acea argila din care se fac vase, lucrari fine de olarit si modelare. La ce bun sa strici bunatate de materie prima, nu ca nu ar merita, dragii de ei, pomii nostri obiditi, dar, cu aceleasi proprietati sunt capatuite si argilele obisnuite. Inca o modalitate mult utilizata, este aceea a folosirii a mortarului din var. Varul este si dezinfectant puternic, dar si hrana pe timp indelungat. Este si leac impotriva daunatorilor. iata cate posibilitati!
cu drag
@phlox: Buna ziua. Da. Pentru pomi cautam caolinul.:) (doar suntem pe site de gradinarit). Pamant de sobe am in curte. Este vorba de pamantul galben sau argila. Ai incercat cu asa ceva? Neamtul recomanda caolinul(uite promit sa fac un articol pe tema asta ), pentru ca substantele din compozitia lui sunt mai bine asimilate de planta. Este folosit si in cosmetica, ca masca…regenereaza.
Mortar de var sau var pasta? Mortarul de var este o combinatie de var si nisip. Cu var am dat si eu anul trecut…si este benefic. As fi vrut ca anul acesta sa amestec in var si cateva kg de caolin. Am un visin care a crapat rau de tot.
numai bine
@bobita:

, topesc ceara si o adaug si pe ea, ca liant, sau, pur si simplu, o “varuiesc” doar pe ea peste tulpini, ramuri. Acum, ce sa spun, recunosc, eu am doar vreo 9 pomisori…..
Bobitz, nicio secunda nu contest, si nici macar intentia nu a fost asta, binefacerile si beneficiile caolinului. Sigur, cine-si permite sa faca o astfel de investitie, liber ca de la Banu Manta! dar, ce fac aceia, care nu -si pot permite sa dea 80-190 lei/kg??!!, mai ales ca trebuie CATEVA kilograme!!:(
Oricum, asteptam cu interes materialul de la tine!
Da, folosesc “pamant galben” in combinatie cu cenusa sau var, si, in loc de apa, infuzie de diferite plante de leac. Cand am faguri goliti de continut
Si da, mortar de var (amestec de var si nisip + inca alte cateva elemente)