Ultimele comentarii

  • Andrei: Eu am o problema de care m-am lovit in ultimii 2 ani, cultiv...
  • Phlox: @Adriana: Cu ma...
  • Phlox: @cornelia: Posi...
  • Phlox: @erdélyi zoltán...
  • Phlox: @blindu mihaela gab...
  • Phlox: @Alexandru D: A...

Povestea unui grădinar

DSC_0172_resizeDe fiecare dată când mă apuc de un post, îmi găsesc greu cuvintele…în mintea mea fiecare articol sună așa de bine, este așa de de bine realizat, dar odată ce mă apuc de formulat, de tradus de căutat cuvinte, deja este foarte departe de eleganța inițială. Eu însă sunt un maniac , mă încăpățânez, mă documentez, mai învăț pe parcurs, și știu că vor ieși mai bine…cu timpul. Într-un articol citit recent am fost sfătuit sa zic o poveste, “tell a story” să fiu mai precis, deci iată vă zic o poveste, care putea fi la fel de bine intitulată povestea unui ficus, dar defapt este despre mine, gărdinarul din titlu fiind eu, v-ați prins, nu?

Cu mulți ani în urmă, când eram încă numai pe jumate însurat, fumător și fără credit stăteam în chirie în zona cea mai poluată din Cluj, într-un apartament cu terasă. Din nefericire terasa nu era potrivită pentru habitatul uman, deoarece era acoperită în permanență cu un praf gri fin, din cauza traficului infernal din zonă, așa că era folosit ca un depozit al obiectelor inutile pe care nu te lasă inima să le arunci.

Pe terasa aceasta aveam noi un ficus (elastica, cum am aflat mai târziu), moștenit de la chiriașii precedenți care stătea abandonat, de a cărui existenta nici nu eram conștient în primele luni, iar când l-am observat prima data, am avut o adevărată revelație, o revelație despre puterea de supraviețuire a plantelor și despre forța naturii, pentru că ficusul abandonat a făcut o frunză nouă! Eram ferm convins ca s-a întâmplat un miracol, ca altfel nu-mi puteam explica ce se întâmplase. Ulterior am aflat, ca defapt miracolul are o explicație cât se poate de profană, și se datorează faptului ca prietena mea în tot acest timp îl udase regulat, a șters praful de pe frunze, iar dioxidul de carbon și poluare au fost defapt benefice pentru ficus. Am fost un pic dezamăgit la început, însa revelația m-a atins cumva, și eram hotărât sa salvez și să revigorez ficusul abandonat ficusul.

DSC_0177_resizeDin acel moment, am mutat planta în bucătărie și o udam zilnic, așteptând cu nerăbdare să văd cum face mai multe frunze, dar entuziasmul meu era depășit numai de nepriceperea mea, astfel încât aproape că am sufocat planta cu udările mele, însa faptul ca a supraviețuit îngrijirile mele a avut ca efect o nouă revelație, similară cu prima.

Într-un final planta și-a revenit, și ”din greșeală” a fost transportată cu restul lucrurilor noastre când ne-am mutat de acolo. Sunt în continuare foarte atașat de ficusul respectiv, care între timp a ajuns la 2 metri înălțime și este un punct focal în dormitorul nostru.

Morala povestirii, ar putea fi faptul că și evenimentele aparent nesemnificative, cum a fost în cazul meu o frunză nouă pe o plantă urâțică dintr-o terasa murdară, pot provoca schimbări majore în viața noastră. Eu mi-am găsit un nou hobby, cultiv legume, am grijă de pomi fructiferi, iar mai nou scriu public despre toate acestea. Sincer, dacă acum 5 ani cineva mi-ar fi zis că o să fac toate cele enumerate mai sus și chiar o sa-mi placa la nebunie i-aș fi râs în față, pe bune…adică eu, cu grădinărit, sapă și toate cele, scriind un blog public? Sa fim serioși ROTFL!

Care este povestea ta?

26 comments to Povestea unui grădinar

  • starsgates

    :)Frumoasă poveste.:)
    Mie îmi plac plantele de când mă ştiu.

    • huni

      Mersi, starsgates, cam asa sunt majoritatea gradinarilor pe care-i stiu, de asta am si publicat povestea, ca numai eu sunt asa werd’o, de m-am apucat brusc :).

  • Mihaela

    Nu te putem eclipsa cu povestile noastre, doar tu esti gazda 🙂 , dar in mai putine cuvinte, daca ma intorc si eu cu ani in urma, tot fosta locuitoare la bloc intai, dragul meu de plante a inceput mai timid, de la o muscata curgatoare de culoare mov, care mi-a cazut in grija prin repartizarea la ferestre. Apoi imi amintesc la casa cand ne-am mutat, am ramas intr-o vara sa ud rosiile pe perioada cat parintii erau plecati, rosii care erau plantate pe langa o alee pana la strada.Partea care acum mi se pare amuzanta este ca imi era foarte rusine ca prietenii mei care treceau pe strada ma vedeau cu furtunul udand :). Si asa ba udand, ba curatand de frunze uscate, sau adunand roade …asa am prins un mare drag!Nici iarna nu duc lipsa de ingrijit plante pentru ca am o multime si in casa, iar apoi ma gandesc ca iarna e pentru odihna, caci vara stateam in gradina pana tarziu sa tot ud la flori, ori rosii, ori alte plante. De fapt la rosii mi-am luat furtun cu picurator de la Bricostore si imi e mult-mult mai usor sa le dau apa acum .L-am mai uitat de cateva ori si peste noapte pornit, dar…asta e .

    • huni

      Cum sa nu ma eclipsati, tocmai asta era ideea! Oricum, la ce mare scriitor sunt eu nu va fi foarte dificil, deci puteti da frau liber creativitatii si a povestilor, din cate stiu nu exista limitare la lungimea comentariilor ;). Mersi pentru poveste, si sper ca ai mai inspirat pe cativa sa-si imparte povestea lor…go on don’t be shy!

  • daniela

    Mie mi-au placut plantele de cand ma stiu dar adevarata nebunie a inceput acum 10 ani cand mi-a cazut in mana revista Gradina mea de vis,, vreau sa va spun ca vreo saptamana ma inbonlaveam de frumusetile si gradinile cara le vedeam acolo ,mi-au trebuit ani sa inteleg ca totul se intampla in timp si cu multa rabdare si nu in ultimul rand cu multi bani.

    • huni

      Asta asa este, cand ma uit la aceste reviste sau pagini web mi se taie entuziasmul pentru ca imi dau seama cat de departe sunt de a obtine rezultate comparabile cu cele prezentate acolo. Dar sunt excelente pentru idei noi, iar cand vad ceva ce ar putea merge si la mine in gradina imediat imi revine entuziasmul, si deja ma apuc de conceperea planurilor marete ;). Ma bucur ca ne-ai impartasit povestea ta!

  • daniela

    Eu abia ma mutasem la casa mea si aveam cativa trandafiri amarati si vre-o doua petunii ratacite,cand ma uitam in gradina si in revista ma apuca jalea,un arhitect peisagist cand a vazut gradina mi-a spus ca-i lipseste coloana vertebrala adica pomii ,arbustii …m-am suparat tare atunci dar a trebuit sa astept 10 ani sa vad cum i-a fiinta structura gradinii ,avea dreptate omul insa eu nu aveam mintea sa i-o dau.Acum am devenit ,mai inteleapta si mai rabdatoare,ai sa spui ca-i cam tarziu dar asta este.

  • vonheizer

    Prin 1982, elevă la clasa de fizică-chimie a unui liceu din Piteşti, am început să visez la a deveni “doctor de plante”. Mama îmi dusese dosarul la liceul sanitar, după terminarea clasei a VIII-a şi eu l-am mutat pe furiş. Am plecat din oraşul cel mare şi poluat, într-un orăşel mic, cochet, cu femei bine îmbrăcate (era o fabrică de confecţii care producea numai pentru Italia şi ceea ce era “refuzat la export” intra în magazinul din oraş), cu o mănăstire celebră mai ales prin legenda ei: Curtea de Argeş. Liceul agricol era lângă Mănăstire şi aproape de fântâna Meşterului Manole. Acolo, în practică, am văzut prima dată trandafiri pentru dulceaţă, am altoit trandafiri şi am cules arahide. Aveam un profesor de pomicultură moldovean, de prin Botoşani, care era şi directorul şcolii, dacă îmi amintesc bine şi era poreclit “Ti joci”, pentru că aşa ne spunea când nu eram serioşi, că ne jucăm! Cred că a şi scris ceva cărţi de pomicultură. În fine…profesorul de limba română mi l-a “arătat” pe Mircea Dinescu pe vremea când era dizident cu scrierile sale, vezi Democraţia naturii. Profesorul de viticultură m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de viţa de vie şi dirigintele meu de speciile ornamentale. Asta era acum…26 de ani!!! Am făcut şcoli de specialitate, am lucrat în domeniu…dar abia anul acesta, prima dată în viaţa mea, am făcut grădinărit eu, personal, pentru mine! Este o senzaţie care nu se poate descrie în cuvinte şi de aceea, orice fac, fotografiez, ca şi Huni. Aşa că eu îl înţeleg perfect! Azi am dăruit vecinilor ceapă verde şi salată, că deja este prea mult pentru noi. Am învăţat că trebuie să redimensionez grădina în funcţie de consumul nostru, nu după cât spaţiu am la dispoziţie. Singurul meu regret este că nu am destul timp să postez fotografiile pe Photobucket. Mai ales că azi am recoltat al doilea castron cu căpşuni şi un borcam plin cu frunze de busuioc! (Am prins gust de salată de roşii cu ulei de măsline sau seminţe de struguri şi frunze proaspete de busuioc!) Oh…scuze! Cât pe ce să nu mă mai opresc!!! O noapte frumoasă vă doresc tuturor!

  • Mira

    Am ignorat cu buna stiinta tot ce-nsemna munca la tara,poate si pentru ca vacantele la bunicii din partea mamei dintr-un sat izolat din Alba erau pentru mine un calvar datorat,credeam eu,efortului fizic imens si pentru ce(?), cand la oras gaseam de toate;deh!era vremea infloririi socialiste!!! Am persistat “in greseala” si chiar nutream un sentiment de usoara superioritate fata de micul sau marele agricultor care in cele din urma se straduia sa “scape” de corvoada muncii pamantului ce nu-i mai aducea satisfactii si care in subconstient visa la un apartament la bloc…Apoi ca si-o razbunare-a sortii 😀 😀 😀 ,”mi-am luat” baiat de la tara care,aveam sa constat mai tarziu,nu era prea familiarizat cu lucrarile specifice din gardina.Ca urmare nici acesta n-a constituit momentul “contaminarii”…Au trecut asadar inca multi ani ( nu spui’cat 😛 )pana mai acum trei primaveri cand pustiul din casa,curtea,gradina si livada se instalase tanguind 🙁 Desi nimic nu ne apartine in totalitate si oricand simtul proprietatii(in speta cel putin IMORAL),exacerbat in ultimii 20 de ani,ne poate diviza oricand “arealul”,voi continua sa(-mi)demonstrez cat de mult m-am inselat…Cred ca dovezile-mi salasluiesc iarna-n ferestre,primavara-n straturi,vara-n glastre si toamna-n camara 🙂 Si,din cand in cand in raite virtuale prin gradinile mesterilor pasionati,avida de informatii! Seara placuta!

  • vonheizer

    Mira, ce frumos ai vorbit despre “dovezi” !!! Bravo, grădinăreasă dragă! Eu era să-l mănânc pe bărbatul meu azi, pe când uda seminţele de iarbă pentru bucăţica de gazon de completare, când îmi tot striga că el vede cum ies firele de iarbă în timp ce le udă!!!! Ce e şi mai mortal e că…îl cred! O seară cât mai plăcută!

    • vonheizer

      P.S. Bărbatul meu are treabă cu avioanele şi de dragul grădinăritului acum e în anul II la Horticultură. L-am “infectat”, nu glumă!

      • Mira

        Vonheizer,multumesc pentru aprecieri!
        Lasa-ma sa cred ca pofta de-a-l “manca” pe sotul tau provine (si)din admiratia pe care el insusi o nutreste pentru neobosita-ti pasiune.Cu siguranta ca in cazul domniilor voastre,afirmatia lui C.V.Tudor cum ca “aviatia” e la pamant si agricultura-n aer,n-are nici un fundament 😉 Oricum e mai putin monoton sa privesti culorile pamantului decat ale cerului 🙂 Vise frumoase!

      • huni

        hehe, sa stii ca si eu ma gandeam sa ma inscriu…dar pana la urma am renuntat si m-am apucat de acest blog :). Asta ma forteaza sa ma documentez si din fericire au aparut si oamenii de la care primesc sfaturi utile, deci nu a fost o decizie rea!

  • vonheizer

    :)))))

    Eşti o drăguţă, Mira! Am râs cu poftă!!!
    ‘mnealui e la serviciu în noaptea asta. Cred că va sta în poziţie de drepţi la pupitre, că aşa l-a prins soarele astăzi!… Mâine dimineaţă o să îl înveselesc arătându-i comentariul tău. Mai ales că e aşa de mândru că nu mai are buruieni în gazon! El singur le-a scos, cu o unealtă specială! Eu nu aş fi avut atâta răbdare, având în vedere că ştiu să “mă joc” cu tot felul de erbicide.

    O noapte frumoasă şi ţie!

    • Mira

      “Unealta speciala”,spui? Vorbesti de-o surubelnita uzata,poate de-o furculita “mostenita” sau poate de cele trei degete ale unei maini indemanatice 😀 😀 😀 ? Cat despre staruinta e binevenita iar daca ai si mobilitate la ce-ti mai foloseste “joaca” susamintita in conditiile date? 😉 Glumesc,desigur! E foarte incurajator cand iti simti jumatatea alaturi.O zi placuta,in plina amiaza si-as dori sa te “vedem” mai des!

      • vonheizer

        Mira,
        o să fotografiez unealta aceea. E ceva special pentru scos buruieni şi se găseşte la magazinele cu unelte de grădinărit.
        Să ştii că la gazon l-am lăsat pe el să scoată buruienile. Am erbicidat doar o dată, astă primăvară. De regulă, erbicidele care fac treabă la păioase sunt preparate hormonale şi încetinesc puţin şi creşterea culturii de bază, aici, gazonul nostru drag.

        Mulţumesc pentru apreciere şi promit să vin mai des pe aici şi cu poze. Am fost plecată afară, la căsuţă în ultimele zile şi acolo nu am internet. Am venit într-un suflet să văd ce noutăţi ne mai aduce Huni pe blog. Sper să am timp şi să pun pozele făcute, pe pagina mea din photobucket şi să vi le arăt.

        Din păcate am intrat în categoria ” muşcatelor “, adică sunt muşcată de un păianjen, cred. Mâine trebuie să merg la chirurgie. Sper să se rezolve repede, că după masă la 16 am examen 🙁

        O seara faină tuturor!

  • vonheizer

    Huni şi dragi prieteni,
    din nefericire pentru mine, e destul de grav. Marele meu regret este că nu ştiu cine e acel păianjen, aşa că va trebui să clasez dosaruzl cu autor necunoscut. Este o mare pierdere pentru mine, mai ales că doctoratul mi l-am susţinut într-o ramură din sistematica păianjenilor. Probabil e vreun “trimis” nemulţumit că nu m-am mai ocupat de ei, în ultimii ani. Noroc cu Huni, că blogul lui mi-a redeschis apetitul pentru protecţia plantelor, domeniu care mi-a fost foarte drag.

    Fac tratament cu antibiotice injectabile şi local cu un unguent Mercedesul unguentelor! (că m-au costat 5 g 50 de lei!!!) Bine că abia de luna viitoare o să am salariul micit cu 25%, că altfel deveneam spiderwoman!

    Notă, pentru cei care pot fi muşcaţi de păienjeni în viitor:
    spălaţi zona cu apă şi săpun; aplicaţi unguent Fenistil Gel; dacă nu trece usturimea, pruritul(mâncărimea) sau roşeaţa, mergeţi la medic. NEAPĂRAT! Eu m-am bazat pe imunitate şi pe puterea de regenerare a ţesuturilor, ştiindu-mă un om sănătos şi puternic. FALS! Nu staţi 6 zile, ca mine! Eu am ajuns să folosesc Altargo, în loc de Fenistil!

    Numai bine, tuturor!

    • huni

      Wow, eu nici nu stiuam muscatura pajanjenilor de la noi poate fi asa de periculoasa. Tocmai cand incepea sa-mi treca arahnofobia… Insanatosire grabnica!

  • […] ca este o caracterisitica a acestor plante ca sunt supravietuitori. Poate ai citit si povestea mea cu ficusul nostru, am patit la fel. Cel mai important cum ai zis si tu, este sa nu-l lasi sa creasca prea sus pentru […]

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

  

  

  

Upload Files

You can include images or files in your comment by selecting them below. Once you select a file, it will be uploaded and a link to it added to your comment. You can upload as many images or files as you like and they will all be added to your comment.